De cinşpe ani, cei care s-au trezit la timp pe lumea asta pot citi Dilema / Dilema veche. Eu m-am trezit acum vreo 6 ani (timpul e foaaarte relativ, aşa că nu o să iau la purecat cifrele), când într-o banală vară am descoperit că îmi place să citesc, că există cărţi bune pe lumea asta şi chiar şi ziare şi reviste, care nu muşcă şi nu îţi fac nici un rău.
Aşa că am avut norocul să dau peste Dilema şi peste Rondul de noapte a lui Exarhu, pentru care stăteam noaptea lipită de radio, să nu ştie ai mei că eu la ora aia nu dorm încă, că doar a doua zi aveam şcoală. Din Dilema mă alimentam cu idei bune despre politică, filme, cărţi şi feldefel, din Rondul de noapte cu mici spirite şi bun umor... Visam într-o zi să sun la Exarhu şi să reuşesc să fiu un pic mai mult decît orice alt ascultător, şi să scriu într-o zi un articol în Dilema. E, în Dilema mi-a apărut o scrisorică la pagina 2, dar Exarhu nu a mai stat îndeajuns la radio până am prins eu curajul să sun.
Din fericire dileme mai există şi azi (chiar şi tranziţia, chiar dacă punctele între care ne mişcăm sunt uşor diferite) iar gustul e acelaşi, entuziasmul care mă apucă atunci când îi citesc pe cei vechi şi cei noi dilematici are acelaşi aer ca în liceu... Sub formă de lamulţiani, numărul curent al Dilemei vechi adună articole apărute de-a lungul timpului în revistă, inclusiv de la rubrica cu ochii-n 3,14. Uite numai o pastilă, aşa numai de stîrnit apetitul, de prin 2000:
În intersecţia Căii Vitan cu Mihai Bravu, la o tonetă cu ziare cineva întreabă: „Aveţi Adevărul literar şi artistic?“. Vînzătoarea răspunde, după un moment de stupefacţie (ochii mari, inventarul rapid al ziarelor de pe tarabă): „Nu am nimic în acest sens“. Interlocutorul, zîmbind, cu o voce complice: „În ce sens?“. Vînzătoarea (stăpînă pe situaţie): „În sens literar. În sens artistic, primesc săptămînal două numere din Dilema, pe care le vînd imediat“. Ăsta-i Adevărul… (Simona Sora)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu