vineri, 1 martie 2013

you can not ignore yourself

nimic nou sub soare- mi-a fost dat, din nou, să dau peste cineva extrem de tulburat, care din întâmplare (sau poate nu?) m-a găsit tocmai pe mine să fiu jucăria lui pentru câteva clipe. aşa că şi-a croit un pic de a doua personalitate şi s-a gândit să îşi ocupe timpul cu a-mi împărtăşi mie această personalitate, deşi prima cred că mi-ar fi fost de ajuns oricum. poate pare că victimizez- eh, poate puţin, da nu de tot... am reuşit în schimb să pic în plasa unuia care şi-a construit o mică lume paralelă şi a dat o ţâră cu ea după mine.

oricum, nici măcar nu vroiam să vorbesc despre asta, era doar un preambul. ideea este însă că persoana asta exista în lista mea de messenger, aşa că după ce m-am convins că chiar nu mai are ce să caute acolo, i-am dat ignore. mulţumită de aşa sculă virtuală ca butonaşul de ignore, m-am gândit dup-aia să văd dacă îţi apare ceva atunci când dai ignore cuiva, aşa că am încercat să mă ignor pe mine. răspunsul yahoo-ului a fost:


eu am luat-o ca pe o mostră de voce divină. de altfel, era şi momentul să mi se spună- hei, nu poţi să te ignori pe tine însăţi, las-o baltă! şi cu atâta naturaleţe a apărut acolo, o să mă gândesc la asta un timp. oare mai pot să mă ignor pe mine însămi?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu