zdrangazdranga

dedicaţie

2008-02-08T00:13:00.000-08:00

şi pentru amicii americani, dar mai ales şi mai ales pentru ăla cu telescopu'. Daţi şi voi cu zoomul sau cu telescopul ca să vedeţi de ce:

dileme mai aveţi?

2008-02-01T01:07:00.000-08:00

De cinşpe ani, cei care s-au trezit la timp pe lumea asta pot citi Dilema / Dilema veche. Eu m-am trezit acum vreo 6 ani (timpul e foaaarte relativ, aşa că nu o să iau la purecat cifrele), când într-o banală vară am descoperit că îmi place să citesc, că există cărţi bune pe lumea asta şi chiar şi ziare şi reviste, care nu muşcă şi nu îţi fac nici un rău.

Aşa că am avut norocul să dau peste Dilema şi peste Rondul de noapte a lui Exarhu, pentru care stăteam noaptea lipită de radio, să nu ştie ai mei că eu la ora aia nu dorm încă, că doar a doua zi aveam şcoală. Din Dilema mă alimentam cu idei bune despre politică, filme, cărţi şi feldefel, din Rondul de noapte cu mici spirite şi bun umor... Visam într-o zi să sun la Exarhu şi să reuşesc să fiu un pic mai mult decît orice alt ascultător, şi să scriu într-o zi un articol în Dilema. E, în Dilema mi-a apărut o scrisorică la pagina 2, dar Exarhu nu a mai stat îndeajuns la radio până am prins eu curajul să sun.

Din fericire dileme mai există şi azi (chiar şi tranziţia, chiar dacă punctele între care ne mişcăm sunt uşor diferite) iar gustul e acelaşi, entuziasmul care mă apucă atunci când îi citesc pe cei vechi şi cei noi dilematici are acelaşi aer ca în liceu... Sub formă de lamulţiani, numărul curent al Dilemei vechi adună articole apărute de-a lungul timpului în revistă, inclusiv de la rubrica cu ochii-n 3,14. Uite numai o pastilă, aşa numai de stîrnit apetitul, de prin 2000:

În intersecţia Căii Vitan cu Mihai Bravu, la o tonetă cu ziare cineva întreabă: „Aveţi Adevărul literar şi artistic?“. Vînzătoarea răspunde, după un moment de stupefacţie (ochii mari, inventarul rapid al ziarelor de pe tarabă): „Nu am nimic în acest sens“. Interlocutorul, zîmbind, cu o voce complice: „În ce sens?“. Vînzătoarea (stăpînă pe situaţie): „În sens literar. În sens artistic, primesc săptămînal două numere din Dilema, pe care le vînd imediat“. Ăsta-i Adevărul… (Simona Sora)

express your love

2008-01-31T03:20:00.000-08:00

După cum bine se ştie, eu am un canal de comunicare profund filosofic cu calculatoarele şi mai ales cu internetul. Mie tehnologia îmi comunică prin diverse mesaje strecurate de obicei pe internet, şi pe care eu le iau foarte personal. De exemplu, pe last.fm, unde ascult eu muzică de intelectuali, poţi atinge o inimioară prin care îţi exprimi dragostea pentru o anumită melodie. Iar în răspuns, last.fm care eu pun pariu că e de fapt un domn cu gusturi bune care le înveseleşte pe domnişoarele ca mine, îmi zice:

Thanks for loving this track

Şi uite şi piesa pentru care mi-am exprimat dragostea:

cui i-e frică de bau-bau

2008-01-31T00:00:00.000-08:00

Oricât m-aş chinui, nu mă pot apţine să nu comentez pe marginea deschiderii firmei al cărei nume nu îl spunem (încă), dintr-o pudoare voit anti-capitalistă. Acum câteva zile, citeam în ziare - moldovenii vor invada Clujul în căutare de slujbe la marea companie, vom asista la moldovenizarea Clujului, etc. Imediat după, jermanii iau ţeapă cu, printre altele, bunăvoinţa Comisiei Europene, care propune să îi invităm pe disponibilizaţi să vină să muncească şi ei la Jucu - aoleu, vom asista totuşi la jermanizarea Clujului până la urmă? Păi cum o să se înţeleagă cu moldovenii?
Se pare că orice s-ar întâmpla, tot ne este teamă de invadare. Dar cum se întâmplă oare, că nu ne este deloc teamă de invadarea Nokia, şi atât?

Romania + Europa = love

2008-01-30T02:25:00.000-08:00

la uscat, golită de caşul adus de la piaţă:

the easy way out

2008-01-29T00:47:00.000-08:00

Azi-noapte, pe lună plină, n-am putut dormi. Mai mult, am început să gândesc la… sinucidere. Nimic straşnic, ar spune prietenii moldoveni de peste Prut. Doar că gândurile – defel atât de sinistre cum s-ar putea crede – s-au legănat mai degrabă într-un registru pozitiv. Între razele lunii de pe pătură, mi-a părut atât de ciudat faptul că sinuciderea a fost văzută de atâtea ori ca fiind actul de maxim curaj al omului.

Discuţia e veche de când lumea. Sinuciderea – curaj sau laşitate? Într-un atelier literar virtual, cineva scria de curând: „Sinuciderea este un mare act de curaj, ea demonstrează că individul are puterea de a recunoaşte că este slab şi nu poate trece peste frământările existenţei sale. Prin acest gest individul îşi demonstrează răzvrătirea faţă de societate şi de natură. Sinucigaşul scuipă în ochi destinul şi ia de guler moartea, el spune: Acum, nu peste 10 ani”. Mai spunea autorul: „Fericit cel imbecil si ignorant pentru ca el nu poate înţelege puterea distrugătoare a cunoaşterii astfel fiind scutit de efortul mistuitor al gândirii”.

Într-un limbaj pătruns de spiritul cunoaşterii îngemănat cu cel al înţelepciunii autentice, autorul – încă viu, de presupus… – sugera că toţi cei care consideră că eşti mai curajos dacă strângi din tot de ai (dinţi, pumni, etcetera) şi o iei de la început ori de câte ori dai cu posteriorul de duşumea, sunt nu numai laşi, ci de-a dreptul „imbecili” şi „ignoranţi”, nişte nefericiţi cărora destinul nu le-a dat şansa să muşte din Adevăr.

Pentru mine – şi mulţi alţii – The Easy Way Out e laşitatea maximă. Stai frate şi îndură că aşa-i lumea. Găseşte sensul vieţii în felul tău. Că aia-i cel mai greu. În religie, în artă, în iubire. Până acum doar aici am văzut şansa de a găsi un sens vieţii. Doar ele pot genera pasiunea care să te ducă înainte. Cel puţin aşa am dedus eu în urma a ce am văzut şi trăit până în momentul de faţă. Sinuciderea e gestul copilului care se trânteşte în mijlocul magazinului, urlând, pentru că mama nu vrea să-i cumpere ceva ce el pofteşte, atunci şi acolo! Nu primesc, mă revolt. Las’ că vă arăt eu vouă!... Eu am venit pe lume cu garanţia fericirii, nu?...

Închei, ca de obicei, cu cuvintele mele preferate, de ardelean încet în toate: La tăţi ni-i greu!

Ceea ce contează e cum trecem mai departe.

Ankootza

Miţa Biciclista

2008-01-28T06:17:00.000-08:00

De sâmbătă, joc şi eu rolul ăsta. Prin bunăvoinţa unui om bun (sic!), am şi io ţoaclă, şi am avut şi contextul perfect să o pun la încercare. A fost a cincea ediţie a Critical Mass în Cluj, despre care am dat deja sfoară în ţară. Au fost uameni mulţi şi faini, cu biţe la fel de multe şi la fel de faine. Ne-am dat un pic prin oraş, prea puţin pentru pofta unora, aşa că parte ne-am dus în Hoia la pedalat prin noroaie. Şi pentru că nici asta nu ne-o fost de-ajuns, o mai mică parte ne-am mai adunat un pic forţele şi am mai pedalat către Albinuţa, unde vinul fiert e 2.5 RON. Iuhuuu! Şi pentru că nici asta nu ne-o fost de-ajuns, o mai mică parte (la crème de la crème, ca să zic aşa) am mai pedalat un pic şi ne-am dus să băgăm sub mustaţă un leves cu tarhon ca la mama lui acasă, sau ca la mama ta acasă?
Şi pentru că într-un final mi-am dat seama că io nu stau acolo, şi că casa de copii nu-i acasă, am mai pedalat un pic şi către casă. Aşa că după atâta pedalat, mi-am dat seama că nu-i chiar aşa simplu să fii Miţa Biciclista...

cade cu intrebari - 1

2008-01-24T03:29:00.000-08:00

degetele de la picioare au amprente?

deci ce idee mi-a venit...

2008-01-23T00:58:00.000-08:00

...vorbind cu prima mea clientă ;) Ştiu că în lumea asta sunt mulţi oameni cu idei bune care nu îşi permit să-şi ţină un blog în viaţă. Mai ştiu că nici eu nu sunt prea în stare să mi-l ţin în viaţă, şi mai ştiu tot despre mine că o duc cam greu cu resursele. Aşa că mi-a venit o idee de bijniţ, pentru care aştept oferte. Cine are nevoie de spaţiu de postat aşa din când în când, îi ofer cu mare bunăvoinţă preţiosul meu spaţiu virtual, de închiriat. În curând, pe micile ecrane de 15 inci, prima chiriaşă!

mihaieminescu la mine în garsonieră?

2008-01-22T23:49:00.000-08:00

Îngerul cu care vorbeşte Simion Liftnicul în romanul lui Petru Cimpoeşu îi propune un exerciţiu de toleranţă neobişnuit: cum ar fi, spune el, ca Mihai Eminescu să se mute la tine în garsonieră, cum l-ai primi, cum l-ai înţelege, cum v-aţi suporta? Şi ca să înţeleagă dificultatea ipotezei, îi explică:

Trebuie să te previn că Mihai Eminescu fumează foarte mult şi din cauza asta duhneşte a tutun de foarte proastă calitate, se mai şi îmbată uneori, e dezordonat, nu strânge masa după ce mănâncă, se scoală cu noaptea în cap şi începe să umble prin cameră bodogănind de unul singur... Dacă ar locui cu tine în garsonieră, n-ai mai putea să intri la toaletă când ai nevoie sau, când ai intra, ai simţi mirosul necurăţeniilor lăsate de el acolo, fiindcă uită mereu să tragă apa, ... ai face mereu curăţenie la bucătărie, dar ai găsi mereu vasele nespălate...

Oare eu stau cu vreun fel de mihaieminescu şi nu îmi dau seama?

reminiscenţe de sărbători

2008-01-22T03:22:00.000-08:00

De sărbători, acasă, am încercat să adun poveşti şi snoave de pe la cei pe care în curând nu-i mai poate întreba nimeni nici de sănătate, nici de ce se făcea pe vremea lor de sărbători. O mătuşă îmi povesteşte cum de anul nou, la ei în sat era obiceiul ca feciorii să le trimită, pe ascuns, fetelor pe care le plăceau, un căluţ făcut din pănuşii de cucuruz, în care puneau o scrisoare cu declaraţia lor de dragoste. Era un moment emoţionant, dar şi înfricoşător- dacă primeai căluţ de la vreun băiat mai puţin chipeş sau mai slab cu duhul, toate fetele se puneau să râdă de tine. Ce a primit mătuşa înainte să se mărite nu am reuşit să aflu, ştiu numai că scrisorica începea aşa:

Frunză verde de scunschie
Ce faci dragă Anisie?

uite şi scunchia, în caz că nu ştiaţi:

no one înţelege

2008-01-22T02:51:00.000-08:00

hai mai dansaţi şi voi, ce atâta seriozitate? pe mine 50% şanse ca zilele astea să mă prindeţi dând din picior uşor pe muzica non stop:

şi eu vreau să fiu dudeistă!

2008-01-21T11:45:00.001-08:00

De obicei, orice religie, cult, credinţă sau cum i-o mai fi zicând conţine în sine şi principiul intern pe baza căruia îţi poţi justifica consimţirea la principiile pe care le propune. Pe acelaşi principiu mi-am găsit eu justificarea pentru aderarea la dudeism, în chiar tabla de legi a dudeismului: If you're a pederast, identify yourself with a major religion in order to throw people off the scent.

Asta şi, desigur, veşnica prosternare în faţa lui the uber-dude, Jeff Lebowski, care pe unde apare sfinţeşte locul, deci eu ader!

Oricum, fiţi atenţi ce bine merge şi următorul principiu cu noua mea misiunea asumată şi bifată, şi anume ca de acum încolo , să fiu zen. Nu de alta, da cică îi cool să fii zen, şi asta poate îmi va aduce într-o zi şi un interviu în vreo publicaţie, să sparg gura târgului, ceea ce îmi doresc demult.

deci, îmi propun să: Respect everyone's point of view. It's just, like, their opinion, man.

music for my funeral

2008-01-19T04:43:00.000-08:00

Vlad m-a pus pe gânduri în legătură cu muzica ce vă va încânta pe voi la înmormântarea mea, că pe mine mă încântă acum, şi sunt mulţumită. e, uite că am găsit-o:

Aşa că dacă se potrivesc lucrurile bine, s-ar putea, dragi prieteni şi tovarăşi, să puteţi să şi aranjaţi această mică dorinţă a mea, dar poate n-ar fi rău să începeţi să puneţi bani deoparte, că am auzit că adi simionescu/copilu minune/băiatu de aur sau cum şi-o mai fi zicând acum, primeşte comisioane de câteva mii bune de euro pentru cântările lui. dar desigur, ce nu faceţi voi pentru mine...

În altă ordine de idei, ieri am descoperit o idee şi mai şuie decât a celui ce a născocit leapşa asta - living funeral. Cică atunci când omul ştie că va muri curând, organizează o simulare de înmormântare, cu aceiaşi invitaţi, ţinută în negru, discursuri, etc, doar că mortul e, ca să zic aşa... viu. Adică ce, eu să nu fiu invitat la propria mea înmormântare? Să nu aud eu ce zic oamenii frumos despre mine, cum mă plâng şi regretă? ***brrrrrrr***

biciclişti din toate ţările, uniţi-vă!

2008-01-19T04:22:00.001-08:00

După îndelungi observaţii călătoreşti ale subsemnatei, am reuşit să conturez o teorie conform căreia mai nou, un semn al civilizaţiei sănătoase este numărul de biciclete pe care cetăţenii unei ţări le posedă şi folosesc. Olanda ar fi printre cele mai răsărite din acest punct de vedere, deşi să fim serioşi, pe ei îi ajută şi relieful prietenos şi lin. Că, pe de altă parte, dacă bine ţin minte, mie îmi cam ieşea sufleţelul din lăcaşul lui pe dealurile Lyonului când veneam cu bicicleta noaptea de la băute, pieptiş cu panta către al cincilea arondisment.

Oricum, printre oameni de-ăştia care militează pentru folosirea biţicliului mai degrabă decât a maşinilor poluante şi neprietenoase în oraşele noastre oricum înghesuite, s-au rătăcit câţiva şi în cluj, şi oamenii ăştia, cu ajutorul celorlalţi iubitori de două roţi, vor să pună de un critical mass în fiecare ultimă sâmbătă din fiecare lună. Următoarea întâlnire, după cum scrie şi mai jos, va fi pe 26 ianuarie, iar eu dacă nu reuşesc să mă urc pe o bicicletă până atunci, pun măcar mâna pe aparat şi o să fiu acolo. Ne vedem sâmbătă?

jurnal de bord budapesta

2008-01-16T02:12:00.000-08:00

Pentru că poveştile despre Budapesta nu sunt, de data asta, atât de epice pe cât de vizuale, iaca vin cu câteva chipuri despre mica plimbare pe care am făcut-o acum câteva zile pe malul Dunării. Şi dacă tot veni vorba despre malul Dunării, ia te uită ce mi-am dat eu seama- că am văst Dunărea în câteva ipostaze, din câteva locuri, dar niciodată din România, ci din - Budapesta (Hu), Bratislava (Sk), Viena, Melk, Linz (At), Passau (Ge).

În gara Keleti din Budapesta, am descoperit că totuşi există locuri în Ungaria unde scrie pe româneşte (nu cum mi-au spus răutăcioşii de români până acum) Şi uite ce drăguţ scrie:

În plimbarea prin oraş, am văzut pentru prima oară un coafor pentru câini. Uite cum arată un caniş la frizerie:

iar poza asta (în care îl putem vedea şi pe Vlad, sau una dintre feţele lui ;) îmi aduce aminte de ceea ce, acum câteva săptămâni, pe drumul între Budapesta şi Cluj, prezicea o tanti unguroaică din Cluj - că ungurii se îndreaptă încet dar sigur spre un nou tip de comunism, cu conducătorii lor de zile mari. Chiar cu totul poate că nici ei încă n-au ieşit, sau aşa dă de înţeles prezenţa următoarei statui în capitala Ungariei, undeva nu departe de Vaci utca:

magna cur laudae

2008-01-09T04:27:00.000-08:00

Am ajuns de ceva timp la concluzia, pe care acum doar mi-o tot confirm până îmi vine acru, că UBB este în mod suprem modelul sugaciului de bani şi energie în mediul universitar românesc. şi să nu îndrăzniţi să mă contraziceţi, că încep să vă povestesc toate prin câte am trecut în universitatea asta...

Prin urmare, de fiecare dată când trec pragul sau prin preajma renumitei universităţi, chiar dacă se întâmplă să dau peste zâmbetul şi şarmul foştilor profi (o, profii de filosofie…), imediat simt în zona gâtului colţii capitalişti ai unui sistem special creat să îţi ia şi taxă pe fumegat dacă se poate. Îmi simt involuntar buzunarele goale, nodul în gât şi pe frunte o etichetă invizibilă dar totuşi perceptibilă de către secretare, pe care pesemne scrie ceva de genul - daţi cât puteţi de tare, mama lor de studenţi!

Aşa se face că până o să reuşesc să îmi rup cordonul ombilical cu universitatea şi să îmi scot toate diplomele şi ţâdulele lor de doi bani, o să tot primesc în ouăle pe care nici nu ştiam că le am, lovituri dureroase. Astăzi de exemplu am plătit cu resemnarea ciobanului mioritic o taxă fenomenală pentru bugetul meu de austeritate, că diplomele mele au ocupat locul preţios în sertarele bibliotecii cu câteva zile mai multe decât permis. Taxă de stocare, aţi mai auzit de aşa ceva? Asta în timp ce deşi am terminat credeam eu facultatea de un timp considerabil, totuşi a scrie nenorocita aia de diplomă (prin care primesc pomposul titlu de filosof) le ia deja mult prea mult timp, pesemne trebuie să mă aştept la o caligrafie impecabilă pe când în sfârşit reuşesc să mi-o termine.

Prin urmare la fiecare contact cu universitatea, mă paşte de undeva de după colţ o reacţie muierească în faţa absurdului cum am reuşit să mai am o dată în timpul facultăţii, şi anume ditamai plânsu cum n-am apucat să prestez pentru nici un bărbat, vreodată…

Aşa că dacă ştiţi vreo grupare (mă pot implica şi în guerilă, dacă e cazul) în care oamenii se adună împotriva universităţii, nu ezitaţi să mă contactaţi, ok?

cum se recunoaste un revelion

2008-01-02T08:26:00.000-08:00

sau 1 decembrie, se poate confunda usor, trebuie sa gasim si diferenta specifica.

pai cum cum se recunoaste? dupa petarde. incep sa cred ca oriunde ai fi, in lumea asta, se petardeaza la greu de revelion. e un fel al oamenilor de a-si comunica fericirea ca incep un nou an, sau disperarea ca inca unul s-a dus. cred ca am petrecut anul asta revelionul pentru a patra oara intr-un oras, si mai ca pot face tipologia petardistilor din fiecare prin care am trecut. in alba, artificiile si petardele au fost intotdeauna printre deliciile copiilor si a parintilor care in mod stupid se distrau mai ales cand speriau pe cineva cu ele. in budapesta am auzit cele mai putine petarde, asta poate si pentru ca revelionul l-am cam petrecut intr-o gara uitata de lume, in care ajunsesem din greseala pentru ca uitasem sa ne dam jos la aia care trebuia, prinsi fiind de spiritul sarbatorilor intr-o repetitie de colinde, in tren. in bratislava, petardele rasunau ca nebunele in tot orasul, da in frigul ala nici n-au prins rau, ca se mai incalzea atmosfera.
anul asta, in viena, mi-a fost dat sa vad cel mai mare spectacol de bubuituri si artificii ad-hoc. fiecare colt de strada avea cate un grup care se distrau cu bubuielile petardelor, si cat vedeai cu ochii, cladirile vieneze erau colorate de luminile artificiilor cu care se amuzau petrecaretii. cei mai tari erau niste asiatici care petreceau revelionul in ceva restaurant chinezesc, si care scoteau numai mana ca sa arunce cate o petarda, chicoteau de fericire ca bubuie, si intrau repede la caldurica.
am avut si eu preafericirea sa fiu intr-un grup cu un mini-horror-show patologic, care ori nu stia sa se distreze sarmanul ori era un piroman in fasha. baiatul asta a cheltuit 60 de euroi (!!!) pe artificii si bubuieli, pe care le-a devorat in vreo zece minute, era sa fie (sau macar un deget de-al lui) sarit in aer de una dintre artificii cu porniri teroristice si a reusit sa fie compatimit de tot grupul pentru risipa de bani si energie.
dupa ce a reusit sa dea usor foc unuia dintre tufisurile langa care isi desfasura spectacolul, si care tot fumega acolo in agonie, ne-am speriat o tura cand am vazut un pompier care venea hotarat spre noi. deja am vazut amenda in fata ochilor, imediat ne-am dat insa seama ca grija cea mai mare a pompierului era sa se tina pe picioare, nu sa stinga vreun foc- mi-a fost dat sa vad deci si un pompier muci in timp ce viena arde!!

mic dejun existentialist

2007-12-30T09:31:00.000-08:00

In Kirchdorf, Austria, exista un mic local cu previlegii la existentialisti. Se trage de la pasiunea propritarului pentru intelighentia din tagma Camus si Sartre, si in nota existentialista are un mic dejun special pentru ganditorii care se respecta, si anume nici mai mult nici mai putin decat o cafea si o tigara.
Micul dejun existentialist costa doi euro, cu note de subsol- daca porti bluza de-aia mulata pe gat, 50 centi reducere. daca mai ai si ochelari, inca 50 de centi reducere. daca in plus, mai ai si fular preferabil aruncat strengareste, pai asta e prea de tot- meriti micul dejun gratis!

cum se recunoaste un craciun

2007-12-25T10:50:00.000-08:00

cum ne dam noi seama ca e craciun? pai simplu, zdrrranga mananca sarmale (bun, la craciun sau la vreo nunta) si, concomitent, zdrrranga e acasa la neamuri, gustand diversele variatiuni pe aceeasi tema- sarmalele, si ici colo prajiturile. ne mai dam seama ca e craciun ca zdrrranga scrie la calculatoare fara diacritice (boicot impotriva limbii romane) mananca carne (sic!) de porc (ok, recunosc, incepe sa devina o problema pentru mine treaba asta cu carnea), recupereaza lipsa televizorului in viata ei (pai daca tot n-am vazut harry potter, si nici n-am aflat ca sunt mai multe serii) si prea plinul de internet-patru zile si nu mi-am verificat mailul!! mai stim ca e craciun ca zdrrranga se gandeste insistent la aia dragi, mai ales la aia de nu-i vede prea des, dintre care unii is in stare sa-i si citeasca blogu, isi face tot felul de promisiuni marete cum ca la anu o sa salveze lumea sau macar o sa scrie celor dragi mai des, doarme pana tarziu dimineata si, in mod obisnuit, bea vin de casa fiert cu multa scortisoara... anul asta fiind un craciun cu totul si cu totul deosebit, astept pana pe 27 sa beau vinu ala, cand imi da domnu doctor dezlegare la voie buna, si atunci o sa stiu ca o trecut craciunu, cand ma trezesc cu un profund damf de sarmale drept mic dejun, si cu gust de sulf din vinu lu taica-mio in gura...

sindromul de hibernare

2007-12-21T03:55:00.000-08:00

Când mă doare burta, ştiu că e din cauza preţioasei gastrite de care nu mai scap, când mă doare piciorul ştiu că e din cauză că am căzut ca o macara dezafectată, penibil şi parcă foarte de sus, pe gheaţă, când mă doare braţul stâng ştiu că e din cauza ultimei asistente care la vaccinu antirabic mi-a tras cu ciudă cu acul în muşchiuleţ, când mă doare capul ştiu că e din cauza tensiunii scăzute, că nu prea funcţionează firele în cazul meu...

Numai când parcă mă dureau toate, fără să mă doară nimic, şi întristau câte şi mai câte, şi enervau şi păsările că mă trezesc dimineaţa, şi scotea din sărite şi poza cu bunica ce stătea strâmb în ramă, nu ştiam cum să-i zic. ei bine, dar azi am aflat- îi zice sindromul de hibernare, şi de ăsta sufăr io.

Dacă au zis la televizor că aşa-i, eu îi cred. Şi în plus se potriveşte ca o mănuşă cu starea de urs pe care încep să o acumulez. Şi în plus, şi cauzele se potrivesc- cică oamenii devin deprimaţi şi negativişti iarna pentru că nu văd destulă lumină, ceea ce îi prost-dispune. Nu pot spune cu ce drag mă trezesc eu dimineaţa din pat, când mă uit pe geam şi văd rahatul ăsta de cer gri în fiecare zi... aşa că m-am hotărât să îi cer lu moşu un cer albastru măcar o zi din iarna asta, să ies şi eu din hibernare măcar temporar. sau, şi mai bine, să mă uit aşa vreo zece minute la cerul ăsta de mai jos, pe care l-am suprins în zilele frumoase şi toride ale vieţii mele, poate-poate mă păcălesc pe mine însămi şi sindromul ăsta:

you are protected

2007-12-17T15:08:00.000-08:00

din povestea mea intima cu calculatorul, virtualul, electronicul...

la ora 1.07 a.m, in mijlocul unei psihanalize prietenesti, calculatorul meu incearca sa deschida o conversatie cu mine, cu propria-mi persoana si-mi spune> "You are protected". cineva, ceva strain a incercat sa intre in tine, in viata ta, in virtualul tau, si eu l-am aparat... pfew, ce usurare! sunt protejata!

cioburi colorate

2007-12-14T06:06:00.000-08:00

Umbra ta, lovindu-se de ziduri,

iar se sparge-n cioburi colorate.

Oh, de-aceea m-ai zărit în stradă

adunând pierdutele-i pătrate.

(Nichita Stănescu)

dac-o vedeţi pe mama...

2007-12-14T04:50:00.001-08:00

O copiliţă de trei ani, la grădiniţă, înecată în lacrimi, către profesoara de engleză care dă să plece:
-Tanár néni, dac-o vedeţi pe mama pe stradă, vă rog spuneţi-i să vină repede repede să mă ia de aici...

nici nu ştii la ce ajută să ştii un pic de magyar!

2007-12-11T03:06:00.000-08:00

ana pauperi-ana tocmai m-a ajutat să îmi depăşesc toate frustrările din clasa a noua când n-am câştigat nici un premiu la olimpiada naţională de română (deşi, având prima interacţiune cu clujul şi copiii teribili ai limbii române, am învăţat cum să beau bere cu vodcă în music pub şi a doua zi să zâmbesc frumos la premiere) şi uite ce premiu frumos mi-a dat:
http://anapauper.wordpress.com/2007/12/11/and-the-winner-is-zdrangazdranga/

mulţumesc fanilor care mă privesc acum, mamei mele care întotdeauna mi-a spus că fata ei e cea mai deşteaptă, juriului că a acceptat mita, celor care m-au ajutat să trişez şi celor care acum mă ajută să nu se afle, şi nu în ultimul rând mie, că exist!

beţia riscului

2007-12-11T00:35:00.001-08:00

Curajul, poate biasată fiind de tot soiul de discursuri false şi pompoase în jurul lui, mi s-a părut întotdeauna o chestie ambiguă, confundând cred, ca opuse curajului, teama şi laşitatea. dacă simplificăm lucrurile, eu nu am curaj. Nu am curaj să-mi dau drumul în gol, să mă dau pe patine, să spun cuiva că mi-e drag, să mănânc brânză, să mă caţăr, să plec, să bântui în întuneric, nu am curaj să nu îmi pese, câte şi mai câte. De multe ori m-am întrebat cum alege corpul sau psihicul meu lucrurile pe care le ia în braţe cu curaj, sau de care să fugă din teamă sau laşitate.

Matei Călinescu, în Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter, vorbeşte pe limba mea, şi s-ar putea ca asta să fie explicaţia unei normalităţi pe care nu am reuşit să o văd. Felul în care acţionăm în faţa unei provocări este o formă de discriminare - de selecţie, alegere, pe care oricât ne-am dori să o evităm trebuie să o facem. Putem fi curajoşi când vine vorba despre chestiuni ale spiritului, putem să ne luptăm pentru o idee cu viaţa, dar când vine vorba să ne dăm drumul în braţele cuiva sau în gol, putem fi extrem de laşi. Deşi pusă într-un mod destul de tranşant, o să port de acum încolo explicaţia lui M. Călinescu drept scuză, măcar pentru când mai merg la căţărat şi stau sub stâncă, nu pe ea (faza cu motociclismul nu se aplică):

Curajul nediscriminat e o formă de imbecilitate şi a lipsei de imaginaţie, în ultimă instanţă. Bravura stupidă a campionului de motociclism sau a alpinistului, care escaladează o stâncă înspăimântătoare sub cronometru, mi se par forme precise ale alienării de spiritual, prin beţia riscului.

pj party

2007-12-10T08:12:00.000-08:00

pe invitaţie scria- you are invited to our pyjama party. naked, please. deşi era doar o compunere, puteţi merge voi în locul meu, totuşi.
Oare PJ Harvey vine de la PyJama Harvey?

hoppípolla

2007-12-07T02:50:00.000-08:00

wishfull thinking de Crăciun

2007-12-05T08:19:00.000-08:00

Ana Pauper mă provoca amu câtva timp la un joc de-a doritelea. Adică, la fel ca în fiecare an, anu' ăsta ce îmi doresc de Crăciun?
Păi anul ăsta la fel ca în fiecare an, mi se confirmă ceva ce ştiam demult- că eu, una la mână, îmi doresc ţăcăneli de-alea ca fetele de la Miss Univers dacă o să câştige concursu / vină Crăciunu atotrezolvator, plus că sunt genu ăla de om cu care nu trebuie să îţi baţi capu cu găsitu cadoului, că şi-aşa o să mă bucur de orice, dacă e dat cu dragosteeeeee...

aşadar, Ano fii atentă ce intangibilităţi pot să îmi doresc eu de Crăciunu ăsta, ăla viitor sau mai bine zis de Paştile Cailor (că Crăciunu măgarilor nu s-o brevetat):

una bucată călătorie la Islanda, dacă se poate să includă şi un concert Sigur Ros, numa pentru miiiine (na bine, frate-mio, poţi să vii şi tu...)
să apuc să dau cadouri la măcar jumate din oamenii dragi (science fiction...)
să îi fac pe toţi cei pe care i-am scot din sărite, pepeni, papuci, pene, şi alte utilitare în anul acesta, să uite sau ierte (pentru a-mi îndeplini această dorinţă, serviciul comentarii la acest blog vă stă la dispoziţie, eventual faceţi-mă şi de rahat şi spuneţi la toată lumea de ce v-am scos din toate cele)
un mousse au chocolat ca la mama lui
să aflu cine mi-o furat bateriile din birou (sunt curioasă, nooo)
un breloc cu elvis prestley aşa cum am văzut agăţat la o maşină din Szeged în primăvară (Elvis în alb, cu un microfon în mînă şi prestând dansu pe care l-o învăţat de la Forrest Gump)
nişte schiuri şi să ştiu peste noapte să schiez
ceva/orice colorat
un laptop, unu uşor pentru domnişoare, dacă se poate şi roz, şi un iPod, unu alb xenofob şi mare cât să mă pierd în el, bine?

Na să văd amu cine mă iubeşte cu adevărat! Traiule, tu ce vrei de Crăciun? În afară de pace în lume? Mirandolino, ţie ce să-ţi ia moşu?

de sezon

2007-12-05T07:04:00.000-08:00

Titeuf, pour les connaisseurs:

rizept

2007-12-04T01:51:00.000-08:00

ca de fiecare dată când descind în teritoriul autonom al Apusenilor, şi acum ne-am înfruptat cu tot felul de bunătăţi (jinarsu, după cum am relatat deja, l-am sărit de data asta).

Inspirată de bunătate de prăji compoziţie proprie de-a mătuşii, Lizu a făcut şi o artwork pe seama reţetei, pe care cu menţiunea copyright mătuşa pentru riţept, copyright Lizu pentru creativitet, o împărtăşesc cu cine binevoieşte pe la noi. mmm enjoy!

ce-ţi doresc eu ţie, dulce românie-Compunere de vacanţă

2007-12-03T02:33:00.000-08:00

Cu ocazia zilei de 1 decembrie, ziua de naştere a ţării noastre dragi, am reuşit în mod cât se poate de subtil să scap de circul oraşului meu natal şi anume unde s-a petrecut unirea cu fraţii noştri din afara Carpaţilor, de care ne-a fost dor timp de secole, şi să mă eschivez unde altundeva decât la munte. Iacă-tă deci, dacă vă întrebaţi cumva, că am petrecut această zi binecuvântată în Apusenii cei acoperiţi de nea şi poveşti frumoase, şi cred că aici mi se termină lirismul.
Cum puteam sărbători mai românesc decât în următoarea componenţă - io, care ştiu de la tata că mi-s sută la sută româncuţă, o austriacă, un neamţ şi o unguroaică din Sfântu Gheorghe.
cum era aia- hai să dăm mână cu mână...
singura frustrare - că io muşcată fiind de cânii comunitari de la munte şi aşadar sub influenţa vaccinului anti-rabinic, am fo singura ce n-o pus guriţa pe fir de jinars făcut de mâna pricepută a lu unchiu, durere maaare!!

they think Bjork is normal...

2007-11-30T01:24:00.000-08:00

Despre Islanda undeva se glumea, cu o dulce ironie- C'mon, they think Bjork is normal!

Din ciclul frumoasei normalităţi islandeze, o nouă revelaţie (pentru mine) - Mum, cu care vă invit să vă delectaţi până eu trag o fugă în zăpadă:
http://youtube.com/watch?v=gDb8hduT584&feature=related

Despre Mum sunt câteva anecdote frumoase, zvonite de fratelo şi verificate de google. Cică trupa asta şi-a înregistrat unul dintre albume într-un far, pe care se poate ajunge doar cu barca, probabil aşa au putut mai uşor să personifice sunetul îndepărtat de lume din cântecele lor.

tot dintr-un fetişism al sunetului, membrii trupei au reuşit să convingă primăria din Reykjavik să cumpere difuzoare subacvatice pentru a susţine un concert în interiorul unei piscine. Pentru a asculta concertul, publicul a trebuit să îşi bage urechile în apă. Îmi închipui scena...

Printre membrii trupei se numără şi două fete gemene, care cică ar fi feţele de pe coperta albumului Fold Your Hands Child You Walk Like a Peasant, Belle and Sebastian:

the way we eat

2007-11-28T11:15:00.000-08:00

Ignorând părţile moderate şi argumentate ale fiecărei opţiuni de viaţă, fie că este vorba despre politică, muzica pe care o ascultăm sau mâncarea pe care o îngurgităm, cred că fiecare ideologie personală îşi are variantele ei extreme, care ne duc fie spre snobism şi superficialitate, fie spre tembelitatea adeziunii la ceva pe care nu-l mai putem judeca nici cu obiectivitate, nici cu luciditate.

În mod similar, am văzut vegetarieni ne-rezonabili la fel cum am văzut carnivori nerezonabili (deşi experienţa personală mi-a adus mai puţini vegetarieni nerezonabili în cale decât carnivori nerezonabili). de multe ori am avut însă senzaţia că am de-a face cu nişte oameni care, indiferent despre ce e vorba, aderă la o concepţie doar pentru că e cool, e la modă, o fac şi alţii care sunt trendy. Şi să fim serioşi, în unele cercuri, a fi vegetarian e cool, şi punct. Dacă mai ai şi norocul să întâlneşti unii care militează sus şi tare pentru asta, poate fi de ajuns ca să te convingă să nu fii vegetarian, şi uite cum reacţiile se pot ţine aşa în lanţ la nesfârşit...

Ei bine, la fel cum vegetarianismul poate fi cool, de ce nu s-a întoarce roata? Bill Buford, în articolul ăsta din The New Yorker, scrie despre trei cărţi care ar putea să marcheze un fel de revenire în forţă a carnivorilor - şi se întreabă Is it possible that meat is now openly enjoying a renaissance—that it’s finally cool to be a carnivore?

Ceea ce mi-a atras atenţia în articol este o expresie şuie, care de fapt poate defini foarte bine inversarea asta a valorilor atunci când vine vorba de a promova ceva- instant anti-branding branding (el vorbeşte despre ochelarii unui tip care a scris una dintre cărţi, şi care era atât de un-cool încât a devenit cool- lucrurile astea sunt deseori menite să devină cult- vezi, din câte îmi spune intuiţia, cazul Ed Wood).

În plus, fie dacă era vorba despre vegetarieni, fie că este vorba despre carnivori în articolul ăsta, cred că în legătură cu o concluzie cu toţii suntem de acord:
food [has been] ruined by supermarkets (which ... represent the single most destructive influence on the way we eat)

discriminarea autovehiculelor second-hand

2007-11-28T10:26:00.001-08:00

Este absolut fascinant modul în care anumite cuvinte sunt folosite în contexte care mai de care mai deşucheate, ca ăsta:

Comisia a trecut la a doua etapa a procedurii de incalcare a dreptului comunitar deschise impotriva Republicii Romania*** cu privire la taxa de inmatriculare a autovehiculelor, care reprezinta o discriminare in ceea ce priveste autovehiculele second-hand importate pe teritoriul Romaniei din alte state membre.

first of all:
***Republica Româniaaaaa??? am şi uitat cum sună...
apoi:
La modul în care cuvinte precum discriminare (şi aş mai avea câteva dragi mie: societate civilă, dezvoltare durabilă, responsabilitate socială, chiar democraţie) sunt folosite - mai degrabă dintr-un instinct repetitiv şi abuziv de a înşirui cuvinte ce dau bine, nu m-aş mira ca românii să facă tot mai mult buhuhu când aud de aşa ceva, într-un soi de cinism caracteristic care ne poate cu uşurinţă seduce mai ales când vrem să punem frumos mâna pe ochi şi să ne facem că plouă. adică ceea ce am auzit de nenumărate ori deja- mai lasă-mă dom'le cu poveşti de-astea, amu şi maşinile sunt discriminate?

şi apropo (nu ştiu exact de ce) iată cum a fost exprimat unul dintre euro-miturile legate de agricultură, aşa cum o vedeau, se pare, românii în perspectiva integrării în Uniunea Europeană:
În Uniunea Europeană, animalele au cercei şi paşapoarte, la fel ca oamenii.
...şi le stă chiar bine ;)

azi facem poezie

2007-11-28T00:45:00.000-08:00

pentru că fotografia asta merge bine cu peisajul de afară. în satul meu, acum e multă zăpadă şi e frigul cel mai dulce, iar când ieşi pe uliţă strângând paltonul în braţe cam aşa te simţi ca bucata asta de carne

© Bill Durgin

liberal leftist I am

2007-11-27T05:56:00.000-08:00

pasat de la zoiţica, am bifat şi eu testul ăsta, în sfârşit unul inteligent din mormanul de dublă personalitate care îţi răspunde la întrebări cam cum a răspuns o tanti academicoasă ieri la o întâlnire despre tot felul:
- Care este după părerea dumneavoastră diferenţa dintre un fermier şi un ţăran?
- Maaare, dom'le, maaaare!!!
punct şi de la capăt.

Ce e interesant la un test de-ăsta e că atunci când eşti tu, singur, choirându-te la un ecran pe care sunt scrise o grămadă de statement-uri care mai de care mai profunde, începi să iei în serios răspusul şi să îţi asumi bifatul ăla ca pe o opţiune de viaţă. dacă în cazul unor fraze precum
*Marijuana should be legalised* sau
*Abstract art that doesn't represent anything shouldn't be considered art at all.*
poziţia îţi este, în general, cumva prestabilită, altele precum
*Although the electronic age makes official surveillance easier, only wrongdoers need to be worried.* chair dacă ridică probleme în a te plasa faţă de ele, te pun totuşi serios pe gânduri şi într-o situaţie uşor inconfortabilă, de a-ţi recunoaşte poziţia şi de bifa pur şi simplu o atitudine, fără loc de puncte puncte pentru explicaţii suplimentare sau note de subsol.

Ceea ce a constituit un adevărat test nu e legat de fapt de rezultatul final, ci mai degrabă de întregul proces de a te plasa într-o varietate nu chiar mare de opţiuni ca reacţii la nişte afirmaţii, faţă de care poate de multe ori refuz să reacţionez ferm. Chiar dacă nu ştiam în cifre sau grade de proximitate faţă de Gandhi sau Mugabe cât de left-right/libertarian-authoritarian sunt, totuşi m-am auto-reperat cumva automat undeva în pătrăţelul verde (ooo, ce vocaţie!) al stângismului liberal, numai că acum mă simt uşurată că mi-a pus eticheta şi un test!

Şi dincolo de savoarea specială a unor întrebări (Mothers may have careers, but their first duty is to be homemakers, Making peace with the establishment is an important aspect of maturity, Some people are naturally unlucky) una dintre afirmaţiile care conchid testul mi-a atras atenţia în mod special, probabil datorită puterii de sugestie a scenei cu Hitler şi Stalin sitting down together:

If you could get Hitler and Stalin to sit down together and avoid economics, the two diehard authoritarians would find plenty of common ground.

Iar eticheta mea arată aşa:
Economic Left/Right: -4.12
Social Libertarian/Authoritarian: -6.97

Ia să facă bine şi traiu şi vlad să împărtăşească rezultatele lor, eventual să îşi dea cu părerea şi ce beau Hitler şi Stalin dacă tot stau la aceeaşi masă?

vocabular limitat de limbă maghiară

2007-11-26T00:06:00.001-08:00

De ceva timp tot cochetez cu ideea de a învăţa ungureşte. Mi-am luat o cărticică gen "limba maghiară pentru idioţi" care te învaţă tot felul de expresii şoade înainte să intri în brânză, dar cumva îmi lipseşte practica, deşi colega mea de birou e comoară la casa omului, ştie cum să corecteze omu până chiar dacă numa de nervi, spui corect gy-ul ăla imposibil.

e, dar după ce m-am prins că dacă ies la beute în vreun bar unguresc mai învăţ măcar cum se cere o bere, cum se zice mulţumesc, şi ceva înjurături, acum am găsit o altă strategie- învăţ limba maghiară în timp ce fac ceva plăcut (mă rog, altceva plăcut...) respectiv ciulesc urechile la tot ce se spune în timpul orelor de dansuri ungureşti la care merg. singura problemă- că de când am început, tot ce aud se pare că e drept, stâng, înainte, înapoi...

deci jobb, bal, előre, vissza, uu ce mă ştiu!!

who the f*** is MAPTA

2007-11-23T11:03:00.000-08:00

poza asta habar nu am cum a ajuns la mine pe calculator, cumva însă a ajuns, şi de undeva, presupun, ideea este că de nu ştiu când mă obsedează şi mă fascinează, aşa că m-am hotărât să caut ce e MAPTA şi eventual datele de contact ale lui tanti.

şi la un dat pe google, am găsit nişte prime 10 pagini care mă duceau spre diferite nume pentru care MAPTA ar fi acronim, şi spre altele în rusă, aşa că o să mă opresc la prima pagină.

ei bine şi pe prima pagină scria aşa:

MAPTA=
Metropolitan Association of Proffesional Travel Agents
Madison Area Piano Teachers Association
Mid-Atlantic Physical Therapy Associates
Metropolitan Area Platform Tennis Association

eu tot nu n-am dumirit dacă tanti asta face reclamă la croaziere, ore de pian, tenis sau la terapie fizică, poate mă dezînceţoşaţi careva...

mi pute, mi soumise

2007-11-23T10:46:00.000-08:00

în Franţa există o mişcare feministă care şi-a ales ca nume *Ni pute, ni soumise*. De aici până la titlul post-ului meu nu e, evident, cale prea lungă, şi e clar deja bătută de mulţi alţi cârcotaşi care nici n-au avut nevoie de multă imaginaţie ca să le ia un pic peste picior pe doamnele nici aşa, nici pe dincolo...

despre mişcare, numele ei şi miştourile care i se cuvin, am aflat de la o prietenă care predă cultura franceză studenţilor în Cluj, şi care povestind despre feminism în Franţa, a scăpat porumbelu cu mi-mi în loc de ni-ni, şi a stârnit o sală întreagă de ochi bulbucaţi aţintiţi asupra ei, cerând explicaţii. explicaţiile au venit cu râsete cu tot.

şi tot ea ne povestea cum o prietenă care venea de la un concert de fete punk încerca să facă autostopul îmbrăcată fiind cu un tricou pe care scria mi pute, mi soumise. cine a luat-o, în episodul următor, poate.

până una alta, eu mă întreb ce tauri aş atrage cu tricoul ăsta:

cât costă - luaţi-o ca pe-o leapşă

2007-11-23T10:15:00.000-08:00

primesc zilele astea un mesaj de la un prieten din austria cu pronunţate accente moroşene, că o stat pe Valea Vaser mai bine de-un an, deci le vorbeşte ca pe acolo. no, da de data asta îmi scrie mesaju următor în ingliş, şi cheamă la participare cetăţenească, citiţi şi voi şi poate contribuiţi la cauza lui nobilă:

after talking to lots of people in austria about romania and how life is there and what the ue changed or not, i came up with the idea to make a comparison of costs of living in romania and austria, just to have some numbers and not be dependent on how you "feel" about life expenses. so therefore i made a little excel-sheet and wanted to ask you if you could maybe fill in some prices you know and/or forward it to other people you know and ask them to send it back to my email pesef@gmx.net the idea to have more than one person to fill out this file is so that i can get average estimations or prices and maybe therefore an better idea about reality. it does not need have all the lines filled out, i guess i will get some realistic numbers when some people could send it back to me.

deci, iacă-tă produsele, poate aveţi timp să completaţi. ideea este ca ceea ce pesef ar vrea să vadă sunt două feluri de preţuri- varianta ieftină (berea de la bomba din colţul străzii) dar şi cea mai scumpă (berea în barul ăla la care vă duceţi din ani în paşti că salariul e aşa cum scrie la ultima linie a tabelului;)

Product amount

cheap version in RO

expensive version in RO

Brot / Bread / paine - 1 kg
Sonnenblumenöl / Sun flower oil / ulei - 1 Liter
Gouda -Käse / Gouda-cheese / cascaval - 1 kg
Eier / eggs / oua -1
Milch / Milk / lapte - 1 Liter
Frucht-Joghurt / Fruit-yoghurt / iaurt - 200 g
Butter / butter / unt - 250 g
Margarine / margarina - 250 g
Schweinsschnitzel / pork escalope / cotlet de porc - 1 kg
Faschiertes gemischt / minced meat / carne tocata - 1 kg
Schinken / ham / sunca - 1 kg
Erdäpfel / potatos / cartofi - 1 kg
Karotten / carots / carote - 1 kg
Bananen / bananas / banana - 1 kg
Trauben / grapes / struguri - 1 kg
Zitronen / lemons / limone - Stück / piece
Mineralwasser / mineral water - 1.5 Liter
Keks / cookies / biscuit - 100 g
Mehl / flour / faina - 1 kg
Zucker / Sugar / zahar - 1 kg
Reis / Rice / orez -1 kg
Sugo / tomato paste / bulion - 400 g
Orangensaft / orange juice / suc de portocale - 1 Liter
Cola / coke - 1,5 Liter
Bier / beer / bere - 1/2 Liter
Spaghetti - 1 kg
Kaffee / Coffee / cafea - 1 kg
Duschgel / shower gel - 100 ml
Seife / soap / sapun - 100 g
Zahnpasta / toothpaste / pasta de dinti - 100 ml
Klopapier 3-lagig / toilet-paper / hartie igienica - 1 Rolle
Glühbirne / light bulb / bec electric - Stück / piece
Geschirrspülmittel / dishwashing liquid -1/2 Liter
Kaffee im Café / coffee in a bar / cafea la bar - Tasse / cup
Bier im Beisl / beer in a bar / bere la bar - 1/2 Liter
Pizza 4 Stagioni in restaurant -
Diesel / motorina - 1 Liter
Strom / electricity / electricitate - 1 KWh
Zugfahrt / train ride / bilet de tren - 100 km
Theaterbesuch / ticket for the theatre / bilet pentru teatru - 1 ticket
geschätztes durchschnittsgehalt / estimated average income / salariu - monthly

trăiesc! trăiesc?

2007-11-23T09:04:00.000-08:00

iar încercând să şi trăiesc, să şi recuperez ceea ce am pierdut prin blogosferă, iacă-tă peste ce dau:

o leapşă a zoiţicii de care pun pariu că ea însăşi a uitat, şi pentru care mi-am pregătit o întreagă listă prin autobuzuri, la cozi la lapte, aşteptat după frate-mio la baie, în timpul vreunui telefon cu maică-mea sau aşteptat să pice ceva din cer - cuvinte preferate în limba română. am făcut chiar o cercetare, şi i-am întrebat pe cîţiva prieteni străini ce cuvinte le plac lor în română, le-am pus pe aceeaşi listă, care iremediabil a sfârşit sub o cascadă de bere vărsată în timp ce încercam desigur să împărtăşesc din înţelepciunea mea cu ceilalţi, şi care înţelepciune nu vine niciodată singură, ci cu două mâini agitate care vor să spună tot ceea ce limba mea frangleză cu profunde accente mioritice nu poate să spună.
aşadar, arsenalul meu creativ a sfârşit tragic în bere... tot ce a mai rămas e capu la listă, ca să zic aşa, adică incontestabil cuvântul meu preferat în neaoşă- ZVÂC!!! da, doamnelor şi domnilor, chiar el!
iar unul dintre americani avea în listă un alt cuvânt drag mie, culmea începe tot cu zzz- nu, nu zdranga, ci ZMEU! zzzzzzzzzzz

în al doilea rând, poporul salută iniţiativa tânărului Vlaaaaaad care şi-o deschis prăvălie în blogosferă, aici: http://nimicoriginal.wordpress.com/

last but not least, probabil cea mai vâlvătoasă şi provocatoare întâmplare din blograda noastră în ultimul timp, pe care eu personal n-o mai îngreunez cu alte comentarii, în caz că nu cunoaşteţi, daţi o geană, chiar luaţi-o razna dacă simţiţi nevoia: http://www.visurat.ro/2007/11/22/bagat-in-seama/

na bun, deci acum pot să mă duc să mă culc?

dintre cele care îmi plac...

2007-11-06T01:48:00.001-08:00

să merg seara pe la opt de la servici spre casă, preţ de vreo 5 minute să nu îmi iasă nimeni în cale, afară să fie frig, să bată vântul ca în poeziile romanticilor (bleah) şi pe jos să putrezească frunzele, şi eu să ascult piesa asta de mai jos şi să îmi placă aşa tare, că o urlu şi fac pe proasta că nu îmi dau seama cât de tare urlu, că am în urechi căştile şmechere ale lui fratelo.

unde ne ţinem amintirile

2007-11-05T00:07:00.000-08:00

poate vârsta să fie de vină, nu pot a şti, dar eu am avut sau poate mai am o mică manie legată de amintiri, suveniruri şi alte treburi muiereşti. am o cutie cu amintiri, am o tonă de poze inutile, bileţele de tramvai sau amor, şerveţele pe care mi s-a desenat odată o hartă, bilete de teatru, monede de pe unde am fost, cărţi poştale gratuite de prin baruri, nota de plată de la nuştiuce restaurant, o pană colorată, o turtă dulce uscată, de toate pentru toţi, lucruşoare ce îmi aduc aminte de câte ceva trecut.

eu îmi păstrez aşadar amintirile într-o cutie. într-o zi, când o să ajung mare şi celebră, cineva va face o expoziţie cu ele şi toată lumea va afla ce maniacă puteam să fiu. ei dar frate-mio, care şi el într-o zi va fi mare şi celebru, zice că el îşi păstrează toate amintirile fie în cap fie pe un cd. bine, mă, şi ce expoziţie va fi aia?!

leapşa zoiţicii

2007-11-04T23:36:00.000-08:00

pe care o mai strigă lumea şi nelli, şi care a lansat o leapşă ştiind oricum că nu putem să o întrecem, că doar ea o scos *idei în diablog*.

fiecare cu blograda lui, da?
blogopedie - aceste cuvinte ne doare, căci pe la 9 ani am avut ocazia să cunosc o logopedă ce încerca să scoată rrr-ul (ăla din rrrâu rrrăţuşcă rrrămurică rrrom) aşa cum se cuvine de la o rrrârâită, şi prin urmare am dezvoltat o frustrare către tot ce se termină în ...pedie, şi de-aia nici nu vreau să mai aud de ortoped... ptiu
blogofăt o fi fătfrumosu care desigur mă aşteaptă undeva printr-un blog... şi are şi moşie hehe
bloţiunea se dă lin, în fiecare dimineaţă, pe corp, să nu ni se usuce pielea şi spiritul de atâta muncă intelectuală la servici
preferaţii mei din blogradă, stau în bloggia
io mi-s singurul blocatar din blogul meu
mare e grădina domnului, da unii-s ca vodă prin blobodă
blogos - raţiunea cosmică ce determină genialitatea blogodiţilor
blotus poziţia de meditaţie şi încovrigătură telectuală pe care o iau când citesc câte o aberaţie a vreunui blogher care mă bloveşte fix unde doare

cuvântul zilei

2007-11-02T00:28:00.001-07:00

ia luaţi şi învăţaţi:

Cinematard - One who is completely lacking movie knowledge.

Heather - "Hey Greta, wanna see that new Tom Hanks movie, Mission Difficult II?"
Greta - "Um you mean the new Tom CRUISE movie, Mission Impossible III? Girl, you are a real cinematard!"

îmi place la nebunie exemplul, mi-l şi închipui pe Tom Hanks într-un film de genu misiune imposibilă. dacă se poate, cu faţa din Forrest Gump şi cu accentul din The Terminal.

scriem scrisori şi bulgărim bloguri

2007-11-01T12:44:00.000-07:00

zice Murakami, în ...oaia fantastică pe care eu o tot botez sălbatică şi pe care o tot citesc de când Vlăduţ mi-a dat-o de ziua mea care e în iunie:

oamenii care ştiu cum să scrie scrisori n-au nevoie să o facă, pentru că le este de ajuns viaţa în contextul ei propriu

mintea mea, fără mine că din când în când mai bine se lipseşte, îşi aduce aminte în primul rând că ultima tentativă de a scrie o scrisoare a eşuat la malul atlanticului acum vreo câteva veri, când a avut o zvâcnire de romantism şi s-a apucat să scrie o epistolă către iubitul rămas acasă, peste oceane...

şi îşi mai pune întrebarea- dacă aşa o fi cum spune autorul binecunoscut şi candidat la oscar...ăăă nobel, atunci se aplică şi la ăia care scriu mailuri? da bloguri?

aceste cuvinte ne doare

2007-11-01T12:25:00.000-07:00

acuma ştiu că o să par uşor biasată de tematica...să-i zicem minoritară, da tocmai cotrobăiam prin neşte cd-uri de astă-vară şi am dat peste ceva ce nu mă pot abţine să nu împărtăşesc, mai ales că de când cu apatia mea în privinţa fotografiei, nu mi-a mai văzut nime pozele, cu siguranţă.
deci fiţi atenţi ce acord se face pe la sfântu ana între substantiv şi adjectiv: ioi, ce degeaba ar fi viaţa dacă toţi am vorbi aceeşi limbă (şi eventual la perfecţie!)

you can not ignore yourself

2007-11-01T04:26:00.000-07:00

nimic nou sub soare- mi-a fost dat, din nou, să dau peste cineva extrem de tulburat, care din întâmplare (sau poate nu?) m-a găsit tocmai pe mine să fiu jucăria lui pentru câteva clipe. aşa că şi-a croit un pic de a doua personalitate şi s-a gândit să îşi ocupe timpul cu a-mi împărtăşi mie această personalitate, deşi prima cred că mi-ar fi fost de ajuns oricum. poate pare că victimizez- eh, poate puţin, da nu de tot... am reuşit în schimb să pic în plasa unuia care şi-a construit o mică lume paralelă şi a dat o ţâră cu ea după mine.

oricum, nici măcar nu vroiam să vorbesc despre asta, era doar un preambul. ideea este însă că persoana asta exista în lista mea de messenger, aşa că după ce m-am convins că chiar nu mai are ce să caute acolo, i-am dat ignore. mulţumită de aşa sculă virtuală ca butonaşul de ignore, m-am gândit dup-aia să văd dacă îţi apare ceva atunci când dai ignore cuiva, aşa că am încercat să mă ignor pe mine. răspunsul yahoo-ului a fost:

eu am luat-o ca pe o mostră de voce divină. de altfel, era şi momentul să mi se spună- hei, nu poţi să te ignori pe tine însăţi, las-o baltă! şi cu atâta naturaleţe a apărut acolo, o să mă gândesc la asta un timp. oare mai pot să mă ignor pe mine însămi?

domnu Funar faţă cu minorităţile

2007-10-30T14:27:00.000-07:00

domnu' Fyunar ăsta al nostru al clujenilor de când nu mai are ce bănci vopsi, că-i pe la capitală unde nu îl bagă nime în seamă, are tot felul de iniţiative care mai de care mai şukare. Citesc astăzi, pentru că Agenţia de Monitorizare a Presei stă ageră de pază şi ne dă de ştire când mai mişcă vreunul nu tocmai kosher prin Parlament, că domnului Fyunar i-au venit două idei de cum să îşi ridice în cap opinia publică, parte din ea, şi în acelaşi timp să mai atragă un pic atenţia fanilor poate prea adormiţi de atâta political correctness câtă e în ţara asta. şi trezit din somnicul de pe băncile (necolorate) ale Senatului, Fyunar bacsi propune să le dăm puţin în cap romilor şi să le amintim că ce începe cu rom- ori se bea, ori e beţiv, ăăă adică român. adică să nu se mai folosească termenul de rom pentru romi, ăăă ţigani, că ne confundă lumea cu ăia...

o altă idee briliantă a fost să mulţumim respectuos maghiarilor care ne părăsesc patria şi ne lasă locul încălzit pentru ai noştri, cu o compensaţie care eventual să îi motiveze să se care mai repede, până nu se răzgândeşte.

ei bine la toate astea, AMP-ul a răspuns caţavenceşte cu următoarea scrisorică, manca-i-ar mama ce creativi pot fi:

"In loc de raspuns, AMP a decis sa trimita urmatoare scrisoare deschisa domnului Funar.

Domnule Funar,

Agentia de Monitorizare a Presei va initia o campanie de semnaturi pentru schimbarea denumirii de "roman" in "valah" pentru a fi evitate confuziile care v-au indignat atat de mult. Consideram ca, istoric vorbind, romii au mai multa legitimitate in a se folosi de aceasta denumire deoarece ei insisi isi spuneau astfel in momentul in care romanii se autointitulau "vlahi" sau "valahi". Prin urmare, romanii poarta abuziv un nume care poate fi foarte usor confundat cu denumirea uneia dintre cele mai vechi minoritati europene.

Agentia de Monitorizare a Presei a luat act de initiativa dumneavostra de a oferi compensatii materiale maghiarilor care doresc sa paraseasca Romania. Un calcul simplu arata ca dislocarea a 6,9% din populatia tarii ar putea sa coste bugetul de stat aproximativ 500 de milioane de Euro, fara sa includem aici costurile locuintelor pe care tot statul roman ar trebui sa le achizitioneze in tara vecina. AMP propune ca aceste costuri sa fie suportate din bugetul alocat parlamentarilor care au asemenea initiative.

Cu stima,

Adrian Szelmenczi

Coordonator Departamentul Antidiscriminare
Agentia de Monitorizare a Presei"

magyar vagyok

2007-10-30T07:54:00.000-07:00

ok, lucrurile par destul de clare în legătură cu poza asta. ungurii-s prea căutaţi, nu mai întrebaţi dacă se servesc în barul ăsta, că au rămas fără!! mai diversificaţi şi voi! ştiu - românii pică greu la ficat şi romii, ăăă pardon ţiganii-s cam prăjiţi, da nici chiar aşa dom'le că uite a rămas localul fără marfă!

două dileme am însă: de ce azi, oare azi se multiplică la nesfârşit în fiecare zi?
şi oare unde o fi făcută poza? că ce fun o fi dacă-i în roşiorii de vede, şi dacă-i în sfântu gheorghe, n-are nimeni varianta *după*?? acolo distracţie!

doctori de comfutere

2007-10-30T04:39:00.000-07:00

ori îmi merge mie prea departe imaginaţia, ori or fi atât de nespurcaţi ăia de-or făcut reclama, dar tare îmi pare totuşi că mouse-ul ăla arată ca altceva decât un şoricel... chiţ chiţ, oare cum fac totuşi doctorii ăştia ca să meargă comfuterele?

thriller varianta bollywood

2007-10-30T03:51:00.000-07:00

ţăcăniţi indienii ăştia, nu se pot abţine să nu imite fiecare rahat scos de americani. adevăru e că india bate filmu ;), versiunea delhi a lu michael jackson rulez, mai ales outfitu din muşama roşie, foarte tare!! urmăriţi momentul când bau-baul iasă de după păpuşoi sau trestie, ce-o fi aia... scaaaary!

la bloc

2007-10-30T03:30:00.000-07:00

Ia ui cum stau ăştia în China, fraţilor... păi să ne mai plângem noi de bloacele noastre?

imaginea asta nu poate să nu îmi aducă aminte de nişte japonezi pe care i-am cunoscut în Viena, găzduiţi fiind de acelaşi tip (http://www.couchsurfing.com/) care stăta ditamai lângă Rathaus, carevasăzică într-o clădire de prin interbelic, mărioacă cât o şură, cu camere generoase şi înalte de numanuma.

ajung japonezii, şi Mark, gazda noastră, le face turul. impresionaţi de stilul şi mărimea apartamentului, japonezii nu mai contenesc să se mire şi să exclame, ca în faţa turnului Eiffel. până la urmă ajung la baie- generoasă şi ea, încăpea acolo şi maşina de spălat, o cadă imensă, oglindă de budoir, un scun şi un dulăpior pentru tot felul. văzând aşa minunăţie, japoneza scoate repede aparatul de fotografiat şi plină de entuziasm exclamă *I have to take a picture of this, your bathroom is the size of my flat in Tokyo!*.

moment prielnic să amintesc un vers al lui Andrieş (Cântece de divorţ):

Se aude-n blocul ăsta
Parc-ai locui-n bufet !

Marx şi Edison

2007-10-29T07:13:00.000-07:00

parcă totuşi rareori putem vedea documentare în care documentaristul să nu se vadă aproape deloc. în filmul ăsta însă, aproape nu am simţit că ar fi cineva care ţine camera aia ce atât de bine se mulează pe personajele pe care le surprinde.
ceea ce a mai reuşit să facă filmul ăsta (în afară de faptul că mi-a stors câteva lacrimi de fată, ascunse sub batistuţele de hârtie) a fost să impresioneze fără să fie patetic, şi chiar mai mult, să vorbească despre problemele copiilor fără să dea în discursul ieftin şi fără substanţă cu texte gen "suflete inocente, etc...". a avut curajul să îi lase pe copiii din film să se desfăşoare în voie în faţa camerei, şi probabil a avut răbdarea şi flerul să îi facă să se simtă, cu timpul, atât de familiarizaţi cu camera aia de luat vederi, străină până la urmă, de care se pare că într-un sfârşit au şi făcut abstracţie.

printre cele mai ironice faze din film- o hoardă de copii de vreo 12 ani aberează în voie în faţa camerei pe tema socialismului. comunismului sau ce o mai fi... şi întrecându-se ei în câte cunoştinţe au despre ce cu ce se mănâncă în ţara lor, ajung la picturile ce tronează în sala lor de clasa, una cu mao alta cu marx. explică cum că mao a fost conducătorul lor iubit, şi cum că marx ar fi pus bazele la ceva important, socialism sau comunism cum s-o fi numind. o fetiţă ce se crede ocoşă intră în discuţie şi spune- marx a lucrat cu prietenul lui, engels!! nu i-a ţinut mult triumful fetei, pentru că altamai ocoşă intră în schemă şi clarifică lucrurile, odată pentru totdeauna- "Nu ştii nimic, Marx a fost cu Edison!!"... tăcere în clasă, fata trebuie că ştie ea ceva...

cab aşa borbesc şi eu azi

2007-10-25T01:50:00.000-07:00

paşi tehnologici

2007-10-25T01:05:00.000-07:00

îmi cere un prieten să îi trimit nişte poze, în numele lui, unui nene din nuştiuce sat uitat de lume. mă gândesc eu- uau, da cum să-i trimit la nenea ăla poze pe cd, de unde calculator, de unde să ştie el să folosească, cu ce se mănâncă, etc?

dar cică nici o problemă- nenea ăsta, cu copii plecaţi în spania, dacă până nu demult nu avea habar de nici un electronic device mai mult decât de un mixer poate (da, ăla de bătut ouă) amu, de când copiii fac Spania, carevasăzică lumea civilizată şi modernă, are casa ticsită de mp3 playere, dvd player, nuştiuce televizor şmecher, blendere şi maşini de gătit, etc. aşa că aş face bine să nu îi trimit cd-uri, că alea-s prea învechite pentru capacităţile lui tehnologice.

aşa că trebuie să mă actualizez eu până una alta cu tehnologia, că eu n-am dvd writer...se pare că tehnologia asta poate fi adoptată fie cu paşi mici, fie cu nişte hopuri uriaşe - de la televizoru cu lămpi, la dvd-player.

filme de la mama lu Svejk

2007-10-25T00:39:00.001-07:00

in sfarsit, centrul ceh vine sa culturalizeze si clujenii cu neşte opere de artă cinematografică cehească, cum altfel? dintre toate, tare tare aş sfătui să se vadă The Czech Dream, un documentar a doi tinerei regizori care au întors un pic lumea pe dos în Cehia. tipii ăştia au reuşit printr-o farsă nemaipomenită să lovească fix sub centură societatea post-revoluţie cehă, care cam la fel ca în orice altă ţară din Europa de est, a reuşit să alunece în extrema cealaltă şi să dea bir cu societatea de consum. în goana după coca cola şi produse ieftine de supermarket, tipii ăştia i-a prins pe cehi cu centura jos, şi le-a dat să ia... cum? mergeţi la film să vedeţi, şi vă asigur că v-aţi fi dorit să fi fost nişte români care să fi făcut filmu ăsta.

ui şi programu:

29 octombrie / animatie / curator: Maria Prochazkova

18h00 – Animatia de la FAMU I

20h00 – Animatia de la FAMU II

30 octombrie / filme / documentare

18h00 – The Beauty Exchange – de Erika Hnikova

20h00 – The Czech Dream – de Filip Remunda si Vit Klusak

31 octombrie / scurt-metraje / curator: Eugen Liska

18h00 – Scurt-metraje I

20h00 – Scurt-metraje II

astazi nu vreau la servici - ce scuza?

2007-10-23T04:10:00.000-07:00

Pe hotnews.ro am gasit un articolas despre cele mai des intalnite scuze pentru a nu merge la servici. dintre toate, pentru un roman cea mai plauzibila mi se pare cea cu asteptatul muncitorilor sa repare ceva (poate si pentru ca a fost, si pe bune, invocata de n ori de colegii mei care au casa si masa, deci si nevoie de muncitori). ce ti-e "mi-am uitat tema acasa", ce ti-s astea?

Ma simt rau.

Am gripa.

Am o migrena.

Copilul meu este bolnav.

Am un deces in familie.

Trebuie sa astept muncitorii sa repare ceva.

Circulatia este un calvar.

Am suferit o indigestie.

despre persoane tulburate emotional

2007-10-23T03:53:00.000-07:00

stiu, cu totii suntem asa. vin momente in care suntem atat de tulburati emotional, incat ne e greu noua insine sa ne suportam propria prezenta. si totusi, avem nevoie disperata de cineva langa noi, si ne agatam de vreunul care ne iasa in cale intamplator sau care ne pare ca ne asculta cu o ureche mai mult decat altii.

cu toate astea, cand cei din jurul nostru sunt tulburati emotional, au depresii si uita sa zambeasca, nimic nu ne dorim mai mult decat sa putem uita macar o clipa de existenta si problemele lor.

si de aici povestea mea intra la persoana intai singular, tocmai am reflectat putin si mi-am dat seama ca a face o mare teorie din asta nu e poate cea mai inspirata idee.
suscit o atractie bizara oamenilor in astfel de stari de tulburare emotionala. si in mod ciudat, imi pare ca ii atrag tocmai cand eu insami sunt intr-o profunda tulburare, deci problema se dubleaza. problemele mele, se stie, sunt cele mai importante, problemele celuilalt, se stie, sunt cele mai importante pentru el, si incercand fiecare sa le dam de cap, descoperim ca avem total alte asteptari de la ceilalti, ei nu ni le pot satisface, si scandalul incepe.

cand ajung la concluzia (poate, cateodata, indrazneata) ca sunt in mare rahat emotional si ca as avea nevoie de atentia tuturor si de afectiunea lor ca sa ies de acolo, eu devin cea mai importanta, victima absoluta. ei bine, in aceste momente celelalte victime din jurul meu isi scot coltii, si imi inghit propria energie cerandu-si partea. iar in aceste momente, cum sa ne putem dori alti deprimati in jurul nostru, care nu pot decat sa ne confirme ceea ce noi stim deja, ca viata e de rahat si ca nu merita traita?

tocmai atunci, oamenii care zambesc si sunt fericiti sunt fie de neintalnit, fie frustranti si scarbosi. astazi, pentru mine, sunt scarbosi. puteti sa fiti cat vreti de sincer fericiti, puteti sa-mi spuneti ca va iubiti cat vreti, astazi toate astea imi par prea putin credibile. in plus, mai am o ceata de victime in jurul meu care pot confirma asta.

toti suntem modificati genetic, in special pesedistii

2007-10-10T04:33:00.000-07:00

Tot pe hotnews.ro citesc bulele demnitarilor apropo de organismele modificate genetic. badea Petre, cocotat pe scaunul de senator social-democrat, decreteaza: “toate fiintele sunt modificate genetic pentru ca sunt rezultatul imbinarii cromozomilor de la mama si de la tata, pe cale naturala”. carevasazica, sa modifici cucuruzu e cam ca si a face copii. pe intuneric, la lumanare...

dincolo de aberatia pozitiei pe care o apara dragul de demnitar, alaturi de multi altii de altfel, logica lui ma depaseste - ar putea insa americanii de exemplu sa invete din asta - la urmatorul summit despre incalzirea globala, de exemplu, ar putea sa spuna - wtf ar trebui sa ne pese, oricum o sa murim cu totii intr-o zi?

nu intelegeti legatura? bun, ca nici io!

pana una alta, poate vreti sa aflati cate ceva despre OMGuri!

mic tratat de supravietuire in Romania

2007-10-10T03:26:00.000-07:00

Citesc pe hotnews.ro ca romanii i-au obisnuit si pe soldateii americani cu coruptia si practicile smecheresti de pe la noi. iaca-ta, ii mai obisnuim cu viata si pe naivii astia din lumea noua, sa nu rateze ceva din jungla asta. in plus, ca sa ii obisnuiasca cu viata grea de pe aici (ca tot vorbim despre Molvania) iaca-ta ce sfaturi li se dau americanilor, tratat de supravietuire nu alta:

"Militarilor americani de la Kogalniceanu li s-a recomandat sa nu utilizeze carduri de credit, deplasarile lor in afara bazei sa fie restrictionate, iar excursiile cu obiectiv turistic bine reglementate."

toate astea imi aduc aminte de o studenta din Austria care venise sa studieze in Romania. Prima reactie a mamei - nu te duuu, fata mea!!! a doua, cu alura de sfat- macar nu te du in Bucuresti. S-a dus fata, si s-a dus la Bucuresti. Ete-naa... primul telefon al mamei- draga mea, aveti macar apa calda??? hahaha. Fata nu mai stia cum sa-si convinga mama ca sta intr-o tara normala (haha) cu de toate (avem di tatiii)- asa ca ii vine ideea sa ii spuna - "mama, avem si Billa!!!" (Billa fiind o firma austriaca). a fost de ajuns, dupa o saptamana mama si-a luat in sfarsit inima in dinti si si-a luat bilet spre bucuresti. si a mers cu fiica la billa, sa se asigure ca exista. si a facut dus, cu apa calda...

cum am dat eu de Molvania

2007-10-10T02:01:00.000-07:00

da, sigur, sunt pasionata de calatorie. calatoresc insa prea putin pentru cat mi-as dori, ma tin calcaiele dar nu ma tin buzunarele (unul rupt, altul gol). prin urmare, trebuie sa gasesc un substitut. unu ar fi - ma imprietenesc cu oameni care calatoresc mult, si ii tin atat de povesti, ii pun sa imi trimita vederi, poze, mailuri de pe unde umbla ei, ca ajung sa am impresia ca eu insami calatoresc. penibil, stiiiu, un substitut de tot rasu-plansu, da n-o fi singurul din viata mea (odata o sa va povestesc cum substitui barbatii din viata mea).

doi- imi cumpar carti de voiajat, albume cu fotografii de prin locuri mirobolante, navighez pe site-uri despre calatorii, imi iau ghiduri da calatorie pentru locuri in care poate nu ajung niciodata (serios acuma, credeti ca o sa ajung vreodata in noua zeelanda??? am o carte cat un butoi despre insulita asta).

povestea de azi e despre substituturile mele, si e vorba despre ceva care incropeaza ambele variante- adica am o prietena, care si-a luat un ghid de calatorie, spre un loc in care nici eu, nici ea, nimeni sau toti vom ajunge, daca nu suntem cumva acolo deja.

what the fuck is molvania asadar, si cum am dat eu peste tara asta? ok, la ultima intrebare e simplu de raspuns - am dat peste ea in biblioteca lui C., dar sa vedeti cum a gasit ea Molvania-

in state, intr-un orasel a naibii sa fiu daca ii tin minte numele, se organiza vanzare de carte. cartuliile erau aranjate pe categorii, romane, poezii, studii, rapoarte, ghid de conversatie, carti pentru copii... ghiduri de calatorie.
printre noianele de ghiduri de calatorii, C. vede unul tipic, cu citate din recenzii despre cat de bine e facut, cu imagini din tara respectiva, cu mici expresii utile, cu preturi si sfaturi despre cazare, masa si transport, etc. Toate pareau cat se poate de aievea, in afara de numele tarii - ce naiba e Molvania, si de cand a aparut in lumea asta?

Molvania a aparut (la fel ca San Sombrero, Phaic Tan sau Moustachistan) din ideea unor tacaniti de a aduna intr-un ghid de calatorie fals toate stereotipurile si imaginile comune pe care "the undiscerning traveller" le poate avea despre o anumita categorie de tari. In San Sombrero stau toti latino-americanii, nediferentiat, Moustachistan e despre toate tarile care se termina in -stan si unde barbatii poarta mustata, iar Molvania aduna toti est-europenii si balcanicii, intr-o oala de tari mai incolo de vest si in care toate se amesteca intr-o istorie confuza si intr-o atmosfera de gadjo dilo.

va las pe voi sa descoperiti mai multe despre Molvania aici , eu am o poveste de terminat: prin urmare, prietena mea descopera pas cu pas, cu surprindere, ce e Molvania asta, rade de una singura in linistea bibliotecii unde se vindeau cartile, si se hotaraste sa dea dolarul ala cat costa cartea. merge la doamnele cochete si dragute de la intrare, sa plateasca ghidul, le saluta politicos, anunta ca vrea sa cumpere, toate probabil dupa cate o stiu cu un usor accent balcanic, sau molvanesc. doamnele, interesate de conversatie, intreaba pe C. - "Oh, that's soo interesting, a travel guide? That's where you're from??"

ok, raspunsul nu mai conteaza. nici ca C. s-a prapadit de ras toata ziua si de atunci de fiecare data cand povesteste intamplarea. la ce ma tot gandesc eu cand ma uit la Molvania, este "am I from here?"

Din Molvania>>>

HOW DO I GET THERE?
Most people get to Molvania either by air and by accident.

When dining in certain parts of southern Molvania it is considered rude to ask for cutlery.

from anonymity to intimacy

2007-10-10T01:41:00.000-07:00

sub mottoul asta cred ca va sta blogul meu. ca orice blogger neofit, probabil primele insemnari vor sta sub reflectia asupra ideii de blog, comunicare, exprimare, etc.
anyway, cred ca intre anonimitate si intimitate exista un pas foarte mic si usor de trecut, pe care il facem deseori fara sa ne dam seama.
iar in aceeasi ordine de idei, ma gandeam zilele astea la prietenul meu de pe mess. da, am ajuns si eu, dupa mai mult de zece ani in care nu am folosit chatul decat pentru conversatii cu oameni pe care ii cunosc (odata, in liceu, descoperisem mirc-ul) sa ma conversez si intimizez cu un necunoscut. iar cu tipul asta am facut, iata, pasul dinspre anonimitate spre intimitate.
ocazie cu care mi-am dat seama ca unele lucruri au farmecul lor asa cum sunt- conversatia noastra are farmecul ei acolo in lumea virtuala, in care eu am reusit sa fiu mult mai sincera decat as fi putut vreodata fi cu un necunoscut fata in fata. conversatiile le iei cu usurinta cu care ei ceva care poate fi la fel de ireal ca si real, si te lasi dus de val. spui chiar ce crezi, te dezgolesti fara inhibare ca doar oricum esti intr-o lume virtuala, pana iti dai seama ca oops- persoana cealalta chair exista, iti stie numarul de telefon, te suna si iti propune sa va intalniti. la naiba, te apuca panica, nu-ti mai gasesti cuvintele, incerci pentru prima oara sa te ascunzi si iti dai seama ca ai lasat sa se vada mai mult decat puteai duce in spate, si ca celalalt iti cunoaste reactiile ca propria palma.

momentul in care am incercat sa iesim din lumea virtuala si sa ne cunoastem in viata reala- bad idea. totul a devenit penibil si fals, si din teama ca vreunul dintre noi va mai aduce discutia despre asta, refuzam acum sa ne mai vorbim, ne evitam si ne ignoram. ne-am calcat pe coada, am intrat fiecare nepermis de mult in teritoriul celuilalt, si ne-a fost greu sa suportam.
good bye, my virtual friend!

hop si io in papushoi!

2007-10-09T06:35:00.000-07:00

sunt momente in care ganduri, idei, sau tampenii iti trec obsesiv prin cap cu o regularitate aproape bizara, sau cand ceva revine in atentia ta cu aceeasi regularitate despre care cu greu iti vine sa crezi ca e accidentala. in acelasi spirit, in ultimul timp am dat peste bloguri si bloguri, unele pe care am poposit cu o ciudata familiaritate, altele care imposibil sa nu iti dea sentimentul ala de "la naiba, si eu pot face asa ceva, si inca si mai bine". nu stiu sigur care din categoriile de mai sus m-au determinat sa imi incep si eu un blog, cert e ca am acceptat pariul (cu mine insami) si iaca-ta-ma la drum!